Versiune BETA. Din dorinta a compensa orice inconvenient de functionare, va rugam sa ne contactati pentru a va oferi suport telefonic!

Nu aveti nici un produs in cosul de cumparaturi

Subtotal: 0,00 Lei

Conditii Asigurare Garantii


In situatia putin probabila a aparitiei de carti de vizita neconforme, acestea vor fi refacute fara nici un cost suplimentar pentru dumneavoastra.

Procedura constatare produse neconforme

În cazul în care produsele comandate de către utilizator se dovedesc a fi neconforme şi această neconformitate se datorează exclusiv eKarioka, produsele vor fi refăcute fara costuri suplimentare pentru Beneficiar. Dacă acest lucru nu este posibil, sau dacă nici produsele astfel refăcute nu se dovedesc a fi conforme, utilizatorul va avea dreptul de a solicita returnarea sumelor achitate cu titlu de preţ. După primirea produselor şi verificarea lor, utilizatorul va menţiona în scris via email catre [email protected], care sunt aspectele ce fac din respectivele produse unele neconforme. Produsele vor fi returnate eKarioka, urmand ca in termen de maxim 3 zile lucrătoare de la momentul primirii produselor considerate a fi neconforme, eKarioka sa procedeze la verificarea respectivelor produse, analizând modul de executare al acestora, raportat la parametrii comenzii. Se va întocmi un raport în care se vor identifica eventualele cauze care au dus la apariţia neconformităţilor, indicându-se în ce măsură produsele respective pot fi refăcute, în ce măsură parametri comenzii plasate iniţial pot fi menţinuţi în totalitate, care este perioada în care pot fi refăcute produsele, etc. Dacă sunt identificate modalităţi prin care se poate reduce probabilitatea repetării apariţiei neconformităţilor sau dacă sunt identificate soluţii tehnice care să poată oferi utilizatorului un produs similar sau apropiat de cel dorit iniţial într-un termen mai scurt decât cel necesar refacerii comenzii în baza parametrilor iniţiali, eKarioka va putea propune astfel de soluţii utilizatorului prin e-mail. În cazul în care utilizatorul îşi dă acceptul pentru utilizarea unei soluţii tehnice propuse de eKarioka, acest accept va fi considerat o modificare a comenzii iniţiale şi se va aplica procedura aferentă.

Exonerare responsabilitate produse neconforme

În situaţia în care starea de neconformitate a produselor se datorează parametrilor tehnici selectati de către utilizator - tip de carton selectat de către utilizator, calitatea tehnică a imaginilor încărcate de utilizator pe site, incompatibilităţi între diferiţii parametri tehnici selectaţi de utilizator la plasarea comenzii - se va comunica acest lucru utilizatorului, cu menţiunea că o eventuală refacere a produselor neconforme în aceleaşi condiţii are şanse mari de a produce aceleaşi rezultate neconforme. Ca exemplu putem avea in vedere situatia in care sunt ignorate informatiile tehnice din pagina de produs a fiecarui carton, precum imaginea prin care eKarioka exemplifica gradul de modificare a culorilor pe cartonul ales si/sau recomandarile tehnice cu privire la acel carton. Utilizatorul va putea schimba parametrii iniţiali ai comenzii în considerarea recomandărilor făcute de eKarioka, va putea insista în refacerea produselor în aceleaşi condiţii sau va putea opta pentru returnarea sumelor achitate.

Stabilirea Contributiei Utilizatorului la realizarea de produse neconforme

În toate cazurile eKarioka îşi rezervă dreptul de a stabili şi eventuala contribuţie directă ori indirectă a utilizatorului la producerea rezultatului nedorit - apariţia unor produse neconforme - cu menţionarea expresă a acestor contribuţii şi a proporţiilor lor în obţinerea rezultatului nedorit. În cazul în care vor fi identificate astfel de contribuţii, se va identifica în mod corespunzător şi efectele lor, respectiv modul în care aceste contribuţii se reflectă în cheltuielile ocazionate cu producţia. În cazul în care contribuţia va fi de peste 20%, se va imputa utilizatorului suma aferentă intregii comenzii, fie prin refacerea produselor cu condiţia achitării sumelor aferente contribuţiei utilizatorului la producerea rebuturilor, fie prin scăderea corespunzătoare a sumei returnate.

Execeptii Acordare Garantie

De asemenea, eKarioka îşi rezervă dreptul de a analiza comportamentului anterior al utilizatorului, pentru a identifica orice fel de elemente care să semnaleze un comportament abuziv al acestuia. În cazul în care astfel de elemente vor fi identificate, motivele apariţiei neconformităţilor şi eventuala contribuţie a utilizatorului la apariţia acestora vor fi analizate şi în considerarea atitudinii ori comportamentului anterior al utilizatorului. În funcţie de gradul de gravitate al incidentelor anterioare, eKarioka poate refuza refacerea produselor neconforme, trecându-se direct la returnarea sumelor încasate pentru respectiva comandă, sume din care va fi scăzută contravaloarea contribuţiei utilizatorului la apariţia respectivelor neconformităţi.

Termene si Conditii Refacere Produse Neconforme

În situaţia în care se va trece la refacerea produselor în aceleaşi condiţii ca şi cele ale comenzii iniţiale plasate, termenele de execuţie şi livrare vor fi aceleaşi ca şi la comanda iniţială. În cazul în care se vor accepta, în tot sau în parte eventualele propuneri de modificare a parametrilor comenzii iniţiale, propuneri făcute de eKarioka, refacerea produselor va fi tratată ca şi o comandă nouă, plasată în momentul primirii acceptului de la Utilizator cu privire la propunerile eKarioka. Sunt refacute exclusiv produsele neconforme. Astfel, in situatia in care pentru o comanda de 100 carti de vizita, 20 sunt neconforme si 80 corespund din punct de vedere calitativ, vor fi refacute doar cele 20 de carti de vizita acceptate ca neconforme. Utilzatorul nu va putea returna si solicitat refacerea decat a produselor neconforme.

Procedura Returnare Contravaloare Produse

În cazul în care se optează pentru returnarea sumelor plătite iniţial, utilizatorul va trebui sa returneze in primul rand produsele neconforme, ulterior va trebui să facă o solicitare expresă în scris, prin e-mail sau pe cale poştală, indicând în mod obligatoriu şi modalitate de returnare a banilor - virament, voucher, etc. Aceste solicitări vor fi procesate de eKarioka în maxim 30 de zile de la primirea lor. După procesare eKarioka va comunica solicitantului modalitatea propusă pentru returnare şi termenul în care această returnare urmează a se face. Termenul de returnare a banilor nu va depăşi 45 de zile de la primirea solicitării exprese a utilizatorului. Returnarea banilor se va considera a fi făcută în momentul în care eKarioka va transmite ordinul de plată către bancă.


Nu aveti nici un produs in cosul de cumparaturi